mișc lent spre tine capul încoronat cu refluxuri,
fără să te întreb îți răsar în pomeți,
te surprind precum soarele dezlănțuit.

dacă te strig nămolos pe numele tău: tată!
îmi răspund albatroșii ascuțit și înfiorător
de amintitor,
când marea ne privea neputincioasă în trupul ei
suptă la țărm de copii gălăgioși
și oameni cu senzații pe care noi le numim
a fi,

iată că îmi termin mișcarea capului și
te descopăr uimit într-un castel medieval,nobiliar,
de nisip sfios.

nu dorm, tată,nu dorm,
să nu surpe cineva inevitabilul.