Adu-mi sufletul peste mine
Pînză împotriva ploii
Și mîngîie-mi ochii
Cu privirea-ți blîndă

Am întins adesea gîndul spre
sufletul tău grăbit
Am văzut acolo că e păzit de ziduri
Înalte și groase. Nu știau să spună nimic.

Crdeam că pot sări peste ele
Dar mi-am amintit că piciorul meu rupt
În durerea lui tot mai există fractura
Pe radiografie, nu.

Încă mai port cîrjele cu mine
Știu că nu le vezi. Nimeni nu poate
Doar ploaia face zgomot cînd le întîlnește:
Pic, pic, pic. Ca o picătură chinezească.