eu sunt femeia ce ai pierdut-o
și ai regăsit-o
stăteam cuminte înghesuită de tristețe
la colțul vieții
când mi-ai întins mâna caldă și blândă
am început să mârâi a teamă
asemeni unui animal rănit
îmi murise timpul,
iar eu începusem să cred
că îi sunt ultima lumânare
doar că...mă stinsesem demult
nu m-ai îmbrățișat de prima dată
mi-ai întins doar strachina cu zâmbet
din ea m-am hrănit lihnită
cu viață
m-ai adăpat cu răbdare și liniște,
iar din paharul de suflet
am gustat prima oară regăsirea
în ochii mei încă mai pâlpîia lumânarea
a soare și speranță,
iar tu ai reaprins-o cu iubirea
sărutându-mi tristețea ca pe o mână dulce