O caut în mine, în aer, în lucruri
Și o găsesc pe vârful unui ideal înțepând cruguri,
Capătă fizionomia unui dor copleșitor
De a-mi depăși marginile spre un alb covârșitor,
Sau holograma unei femei electrizându-mă cu extaz,
Pune un zâmbet pe efigia unui necaz,
Este o frenezie a sublimului
Și o apoteoză a imnului
Închinat unui crez privilegiat,
Vocația de a pedepsi un zbir ultragiat
Vine din entuziasmul ce creează utopii-
O societate perfectă văzută cu ale purității dioptrii,
În care omul purificat de păcat
Trăiește într-un ideal înalt și netrucat.