Cădem

Am așternut oh, Doamne! covor de miozotis
Pe latura păgână a neștiintei mele,
Am adunat tămâie și picături de rugă
Și le-am trimis spre cerul în care Ești stăpân.
Am suspinat la vorbe din vânturi prea străine
Și fața mi-am ascuns în palmele-negrite.
Din sufletu-mi ureche deschisă către alții
Am strâns o suferință, o marmură…
Și toate, Doamne, spre tine le-am urcat
Să-mi dai povața despre cum să strig
Căderea noastra.

Sunt prea mulți nori…
Ne mai auzi?