Camasa linga camasa, ca o piele de om
linga un ceas golit de minute in livada
cu furnici,
unde ma simt risipita in urit si spaima
ma prabuseste in singe.

Doar sinii mei clipesc rizind in cumpana
ce s-a asezat in spatiul dintre fiinta
si nefiinta
ca solzii si dintii sarpelui in marul Evei
care sta solitar pe altar.

Ei provoaca oglinda sa-mi culeaga
frinturile de inima
ca pe niste scame care-mi cresc pe brate
dramuindu-si, inca o data, o versiune a trupului
care a inceput sa se subtie treptat
printre
cumplitele galerii ale memoriei unde
acest intuneric de plastic
biiguie declaratii de dragoste
ce-si arunca nepasatoare surisul
in secunda de vultur a sinilor mei.