Agonizînd în chinurile facerii, într-un
spectacol cu public, în loc de-un mort,
moartea borțoasă născuse
un viu.
Naufragiat într-o dimineață beată,
plutea în derivă
îngerul, bucălat ca un Budha.
Era un înger sinucigaș, înecat într-o Mare
Moartă de votcă.
Era omul cu masca de lacrimi, premiantul
de la școala ratării,
era fiul risipitor al iluziei.
Scîrbit de perfecțiunea luminii, ținînd morțiș
s-o profaneze, sîngele lui o luase razna,
împroșcînd spectatorii din primele
rînduri
cu resturi putrede de ficat.

Un înger fără sînge, fără creier,
un fiu risipitor întors din moarte
pe toboganul unei
perfuzii.