Când te plimbi printre gânduri,
să-ți ții mâinile în buzunarele de la spate,
așa te voi recunoaște din miile de vorbe
ce se rotesc în mine, voi putea
să-ți pun un deget pe frunte
și să te atrag în marea de safir.
Uite aici o piatră pe care să pășești,
o libelulă arată calea
prin codrii de mangrove,
nisipul îți primește pașii,
te mângâie pe glezne…
Nu zăbovi la mal, te afunzi în vise nevisate încă,
sunt crude, neîmplinite, or să te doară umerii
de întunericul lor.
Iar aici, în cochilia asta, locuiește curcubeul,
e plecat să se
arate corăbierilor, să le spună
că speranța nu a fost vândută pe treizeci de arginți,
ci locuiește
într-o colibă de frunze verzi.
Nu țipa,
sunt aici, te strâng de mână acum și-n fiecare zi
până când ultimul fir de nisip
se va prelinge în marea de safir,
în lumina ochilor mei,
lumină a ochilor mei.