Se lasa noaptea peste sat,
Neobosita,ploaia nu se mai opreste.
Pe dealuri ceata si-a cladit palat,
Iar vantul printre crengi se tot foieste.

Din somn trezita,luna sta sa reproseze,
Ca i-a fost harazita ei menirea
Pe schimb de noapte sa vegheze,
Intreaga omenirea.

Coteste o stea pe a ei surata,
Cand norii or sa se rarefieze/
S-o lase si pe ea macar odata
Iubitul pamantean sa isi dezmierde.

Suflarea toata,doarme adanc...
Pe mine somnul,nu ma vrea fura,
Lasandu-ma amaraul sa mi-l plang,
Pan' somnul...se va indura.