Cu bâlbâială de aripi
Îngerii mei – uriași, copilăroși,
solemni - construiesc paradisul de lemn
în timp ce ascultăm cum întunericul încet ne devoră.

Și vor veni alți îngeri să ne ceară o altă pereche de aripi
Din visul care, secundă de secundă, ne surpă.
Peste speranță a căzut un frig răspicat până când
soarele mi-a răsărit în pântece și de-atunci
strălucesc, stralucesc

Marii tăi ochi înfloresc în gerul de-afară
Densă-i absența ta de jur-împrejur
Eu rămân dinadins învăluită în lumină
Iar ție îți mai rămâne lumea ta interioară...