să-ți desenez zâmbetul
cu buzele mele, într-o literă nouă...
simplu, să te mângâi prin frunzele toamnei,
când, în căderea lor, îți ating umerii...
să mișc mările cu luna mea
și să-ntorc razele soarelui de la tine,
să te privesc doar eu,
și nici lună, și nici soare,
să nu fotografieze ce-i al meu...

să-ți aduc iarna la picioare
într-un cufăr de stalactite și cristale,
să-mi scap nebunia în vară
și s-o topesc în ploaia caldă...
deasupra ta...

dar primavara mă întrece și anul tot
nu pot să-mbobocesc ghiocei și brânduși...
pot s-aduc un vreasc să-l înverzesc
la căldura cămării din piept...

și nu pot sufla nici curcubee peste privirea ta
să-ți arat în culorile mele, lumea...
ca să știi cât mă cutremuri,
te-aș legăna, când dormi, într-un hamac
din brize cu gust roșu al sărutului de mac...

așa ar trebui...