Apleacă-ti fruntea de stăpân
spre brazda noastră milenară,
reînviat tăran român
si făcătorule de tară...

Intr-un pridvor cu busuioc
ascute briciul pus la grindă,
peste-un lighean muiat la foc
tu bărbiereste-te-n oglindă

Ai colindat ce-ai colindat
prin lumea vesnic friguroasă,
acum bine-ai venit în sat
mai cald e totusi pe acasă

Te-asteaptă brazda s-o-nfloresti
si grajdul să-l îndesi cu vite
si vechi colinde românesti
te mustră, parcă părăsite...

Tăran român, Măria Ta,
să nu lasi cîmpul tău să moară,
ti-au dat strămosii ce lucra,
cu mîinile-au făcut o tară

Dă iute briciul pe curea
si bărbiereste-te de-a rîndul,
că vezi că azi e ziua ta,
care durează cît pămîntul

La cimitir, pe la cei dusi,
coboară-n zori si te închină,
să ungi tîtînile la usi,
deschide geamul spre lumină,

Repară gardul putrezit,
dă coama calului prin mînă,
si ca să simti că ai venit
sleieste apa din fîntînă

Si nu uita, din cînd în cînd,
să mai si mori cum se cuvine,
în toti urmasii renăscînd,
cum toti strămosii sînt în tine

Tăran român, Măria Ta,
îndreaptă căi ce se strîmbară,
prin tine tara va dura,
că tu ai palma cît o tară