în ultima vreme n-am mai lăsat rima
să muște din curul meu mare
să modeleze ritmul sonete atletice
rondeluri sprintene
cu piciorușe rotunde de artemide blonde
ca un sicriu sunt ele pentru
șerpii ce bântuie hulpavi prin mine
dracii ăștia-ncolăciți
fac cu ochiul
și strâng strâng

într-o zi o să borăsc chipul și asemănarea lui
unde să găsesc o mână întinsă
care să mă ia de ceafă
ca pe un pisoiaș căzut în apă
să dea șerpoaicele la o parte
să le sufle ca pe niște putregaiuri
să mă scutur precum calul cel răpciugos

pișăcioasă treabă și remușcarea asta
stai și te frămânți că oriunde-ai fi
te gândești numai la muieri
și la scârbavnicul mădular
care nu e scârbavnic ci tovarășul tău
semenul tău, frate,
că drăcui cu spor în biserică

ochiul care se uită după gagici l-ai scoate
și ai lăsa doar urechea ascultândă corurile îngerești
mâna care vrea să pipăie,
limba care vrea să lingă
le-ai da de la tine
dacă n-aș fi și eu
cel care plămădește
eu care vreau să cuprind veșnicia în pumn
nu să fiu peltea de care trage un filator
ascuns și revelat

te uiți la mine cu ochi tâmpi
măcar scoate limba dacă n-ai altceva de făcut
scuipă-mă să cuprind ceva și din zbaterea ta
să văd că nu sunt singur aici
în Valea Plângerii
unde e frigul și scrâșnirea dinților
unde se macină oasele noastre
sub greutatea universului

vino alături
nu e ușor să ții pe cocoașă cereștile semne
stele intră în carne ca niște piroane
dar ai vrea să te târâi la adăpostul nostru
în veșnicie?

vino
mai cad dintre noi, mai îngrașă glia cu nemurire
cu strângere și cu semn
și e nevoie de sânge proaspăt
de oase neșubrede
în genunchi mai întâi
apoi întinde spinarea cu evlavie
cu smerită laudă de sine
tremură
tremură
ca frunza
că durerea e mare,
că fericirea e mare