Ce simplu e totul.

Eu? Tu? Noi?

Eu- formă diformă, furtună mută, lumină plouată, avalanșă din vale spre vârf, o gură în plus de hrănit, un vis mai puțin pentru ceilalți, multă mirare, prima respirație după ultima, după cea din urmă.

Tu- gunoi pe care au rasărit nuferi din baltă de ploaie de nor, un colț întunecat și tăcut, fum fără foc, urare de bine, ură de mai bine de-un an, de-un minut, de-o vară, gheață toridă, iarbă cosită acum zece ani, trecut fără glorie, spectacol de gală cu porțile închise, o hală de aburi cu scame înaripate.

Noi toți- urale, aplauze, realizări, miracole, deci practic nimic.

Noi doi- ritual șamanic sub lună și soare, atom spart între dinți, tot cei mai bun pe lume si-ți face si bine, cutia Pandorei, amintirea uitării.

Ce simplu e totul!..