Când vine timpul albinelor,
Doamne, recunosc în Tine
Pe Domnul lor
și ținuturile lor infinite
din arșița roiului.
În cântul gregorian al stupului
mi se întâmplă să disting
murmurul surd al planetelor.
Sosească apoi ploaia
Să ne sfâșie geamurile!
Nebunia îmbrăcată
cu pleava ovăzului,
aurul anotimpurilor
care rodește în arborii noștri
E ca un pumn de cuie incandescente
ce mi se aruncă în față,
Aceeași uimire înaintea
înfățișării Tale pline de iubire.