Sa te vad aevea iubito?
nu stiu daca voi putea
sa alerg pe malul apei
atata,
incat sa pot atinge cu mangaieri
obrazul si gatul tau,
sa te privesc doar
si sa fii mai aproape de mine
decat mine insumi !

De unde sa am eu leacul
pentru noptile
in care buzele tale au ars
nestiute,
si asternutul framantat de singuratate
il aruncai pe jos,
pentru ca eu am lipsit
atata vreme.
Nu am.

Uita-te in inalt
cu chii inchisi,
sub nori,
ia de acolo atingerile degetelor mele.
De unde puterea de a ajunge acolo,
cand jos pe aleile
ce cad in apa
de atata fericita plimbare,
si frunzele copacilor,
daca ar sti sa cada peste trupul tau
si sa staruiasca ,
ar strecura fiorul dulce-amagitor
ce il astepti de la mine.

Vei striga atunci:
-Iubeste-ma omule!
si iar parcul departe il strabati
singura, visul a trecut,
cine a mai crezut
ca trec si visele, pasive prin timp.

Sa infrunt eu, cu regrete,
ziua de ieri?
Sa-i cer sa devina un perpetuum maine?
Si din incheierea ce va fi
amarnica si scurta,
sa ma astern cu tine la o
grandioasa asteptare.
Pana cand ?
Pana un soroc,
dependent de atatea intamplari,
se va implini.

De ce sa te vad aevea iubito?
Raspunde,
nu-mi povesti despre noptile tale.
Eu dormeam langa tine
si-n vise umblam,
prin lume cutreieram,
nebun,
sa te caut.

Maine voi pleca,
mai ai o noapte cu mine,
din care daca scazi,
tot ce e pragamatic
si ironic la mine,
vei socoti la gata
un ceas
de simpla si dulce atingere.

Ma voi intoarce poate
din taramuri fermecate
sa-ti aduc acea dorinta a ta de iubire,
iubirea poetilor.