Nu plouă, iubito,
sunt clipele noastre
ce ne udă streașina frunții.
Ropotesc,
ropotesc aversele calde
sau furtunile noastre.
Fiecare picătură iubito ne hrănește,
ne întărește rădăcina de sub tălpi,
din mâinile noastre strânse bezmetic,
din sărutul neîntrerupt,
dintre pieptu-ți bogat
și-obrazul meu supt.
Șuvoaie,
torente,
unele aprigi,
altele lente,
ca gelozia
sau ca scrisul pe foaia
ce-ți poartă atât de frumos poezia.
Și creștem,
creștem copii mari,
mereu uzi de ceasul numai al nostru,
mereu nuzi la inimă
ca un singur suflet
ce se scurge în timpul
lacustru.

Pan
31.01.2003