Căzut, dușmanul tuturor
Se zbate în mocirlă...
El nu credea că oamenii mor!
Acum a aflat și cere milă...

Inima-i rece deodată ia foc
Și gându-i hain se pierde;
Timpul rămâne o clipă pe loc
Dar el e-atât de sus, și cade.

O viață goală a trăit
Si acum moare singur,
Dar nu e timpul de căit
Deși sfârșitu-i sigur!

Cu o secundă prea târziu
Se vrea prieten cu oricine,
Dară abisul arămiu
Se termină în sine..

N-a mai rămas nimic
Și inima-i zdrobită,
Ar mai trăi un pic
Dar pentru viață el nu-i o ispită...

Cutremurat de-un strigat
Universul piere!
Un nimeni moare cu un răget;
Moartea moare...