Doliu primăvara


Sfârșitul zilei e în spatele meu.
Ar trebui să nu mai stau.
Lâncezeală.
Mi-a murit iarna.
Un doliu nemăsurat mă înconjoară.
și lupii mei se înnegresc în cimitir.
Sublim.
Înghețul se topește.
Amintirile ies la lumina gri
din hibernare.
Plâng gerul și masca e mai putredă.
Agonia letală a iernii
mă înnebunește.
Decor palid.
Mă îmbrac în sicriul ei
și delirez în troiene muribunde.
Cădere.
Lacrimi solide.



Cornelliu,
Apr 1999, Constanța