Frânturi de cer albit
Topesc sfințenia morții în pământ.
Un gând
Sub chip de fulg
Cu trupul alb și fără vlagă
Alunecă nevinovat pe-o foaie
La fel de albă și macabră.
Și se destramă în șiroaie reci
Care pătează urme-ntunecate,
Și arabescuri înflorate,
Umbrite în raze verzui de lună moartă,
Îngropată sub Pământ.
De ce numai cadavrul ei îl văd eu oare?
Căci de afară se aude soare...