era ciudat

cum mi se desfaceau mai mereu

snururile sufletului;

le legam cu indarjire de capet

dar se impotriveau iar si iar

cu o perseverenta nestramutata.

atunci zburai spre mine

si nu puteam sa impiedic

ca acel pronume complex din trecut

sa se strecoare ca o raza in prim plan.

 

ti se pare absolut normal

sa strici si sa narui

usor ironic, nepasator

coloanele grele de piatra

(de marca"fara")

pe care se alcatuia pana deunazi

toata conceptia mea amara

despre fericire.

 

si ar fi fost

atat de simplu.

 

18 februarie 2003