Sînt pușcăriașul închis pe viață
după gratiile prăfuite ale acestei amieze
de primăvară. Dacă aș evada,
mi-aș ascunde melancolia într-un măr,
în tainița lui albă, să o iubească
viermele păcatului, să-i mîngîie pulpele,
ca un bătrîn libidinos.
Ca s-o feresc de privirile indiscrete
ale vecinilor,
aș ascunde-o ca pe o boală rușinoasă,
prin pătule, la țară,
să se conserve printre cereale.
Dacă ar semăna cu Pamela Anderson,
libertatea i-ar putea iubi pe rînd
pe toți deținuții Penitenciarului de Maximă
Siguranță din Craiova și tot nu s-ar sătura.
Deja mă visez între coapsele ei amețitoare
(sub pleoape îmi înfloresc
celule de mult ofilite,ay,ay,
moartea mă uită pierzîndu-și subit
memoria).

Amploiat conștiincios, îmi caut
tinerețea închisă prin birouri sordide,
asfixiată de cifre absurde de plan și,
aidoma Poetului,
contabilizez rîndunelele care se duc,
Doamne,unde?.
Melancolie beată, curvă prost fardată,
înghesuită de haidamaci beți
pe la colțuri de stradă,
tu ai văzut murind tinerețea mea
si n-ai depus mărturie.
Blestemată să fii, blestemată,
sînge din sîngele meu,
soră a mea,
melancolie !