Domnilor botaniști,
cred că nuferii au inimă!
Câte una, din piatră,
la fiecare pereche plutitoare.
Abia plutesc la suprafață.
Asta e viață?

Domnilor zoologi,
melcii pot fi triști?
Asediază nuferii vulnerabili,
le ronțăie frunzele verzi
și se prăbușesc toți în noroi.
Ce sacrificiu de gunoi!

Domnilor doctori,
îmi crește un melc
ca un melanom pe suflet.
Acum devorează praf de licurici
dintr-un zbor remanent
în cavitatea toracică.
Am făcut o imprudență tragică?

Domnilor filozofi,
de ce comitem permanent
atrocități ireversibile?
Melcul nu simte că ucide
și îl miră sacrificiul nuferilor.
Oare știe că seva ce-l mișcă
e spumă efemeră de frișcă?

9 iunie 2001


Din volumul "Sacrificiul mirării", apărut 8 martie 2002, editura Pro Transilvania