Eu, la tine-n brațe, pierdută,
Număram secunde:
una, doua, trei...
Se ofileau prea repede...
Le țineam strâns în pumn,
și vreo lacrimă pe obraz
încerca sa le-nvie.
și-apoi cu petalele lor rasfrânte
peste pozele noastre
ca niste grimase bete de răutate,
se ofileau.
Dar
La tine-n brațe, acolo,
Secundele se ofileau prea repede.
Þineam ochii strâns închiși
Si lacrimile-mi inundau regretul,
fiecare repetând, repetând "adio"
îmi tortura fiecare ochi,
și lacrima mă doare când nu-mi sugrumă
secunda
aceea
reținută
aici,
în piept,
undeva,
într-un loc dorit închis.
Dar e atât de larg deschis
încat mă doare curentul de aer rece.
Circulă haotic prin realitate.
Se vede prin geamul spălat cu apa sarată.

În brațele tale, aseară, când dansam,
Mă mistuia dorul de nevroze urlate,
Căci, nu puteam să suspin decăt un dor,
Să nu crezi că lumea se deșiră mărgăritar
prin orice pleoape.
Doar printr-a mele-ti suspină
tristețe și dor,
doar printr-a mele curg
lacrimi neșterse de tine.