calc norii in picioare
pana invata sa ploua
fie si o picatura de ratiune

incerc sa ma vindec de tine

dorm in picioare pe buza prapastiei
mototolind perna de aer
peste care ti-ai odihnit aripa

n-am vrut sa tastez asta
calculatorul a luat-o razna

uite-ma acolo
cazut in fata primelor randuri
scris cu majuscule pe tot trupul -
ma mai cred in picioare

aseara te priveam in statia de tramvai
a vechiului burg ascuns dupa o toneta de ziare
tu absenta
scara pe care-ai urcat eram eu
compostorul muscandu-ti biletul cu o singura calatorie
pana la os eram eu
scaunul fara capitonaj la 21 si 40 de minute
frigul navalindu-ti sub haine
biletul civilizat/mototolit/aruncat la-ntamplare
eram eu
eu pentru mine eram tu
printre atatia imberbi
alergand cu ochii inchisi
spre tinta nedefinita bunaoara
a noptii cu staif
eram eu

privire sarata
ochi invadati
de panza paingului tesuta din alge
pe umarul stang
mirosul marii
toate acestea
eu
care sunt
si nu sunt

buza prapastiei
perna de aer
picatura de ratiune
topul cu nu mai stiu cate feluri de a muri
in estul Romaniei
sunt eu
fumul tigarii care bantuie
pe lama balconului
pana si numele tau sunt eu
gargara de la tribuna
aplauzele flescaite
tacerea de dupa eu
tot eu sunt
incercand sa ma vindec de tu
si de toate
pe buza prapastiei
eu
incercand sa ma vindec de tine si eu
comod ingropat in fotoliul din spatele sternului
intre plamanii mei ciuruiti
de fumul ultimei tigari
rasucita din tine.



(9 aprilie 2003)