nu,
poetul nu e-ntotdeauna
aducătorul de lumină!
el poate-aduce cu sine
și întunericul, și ura, și durerea.
poate cânta și răul, și urâtul.
poetul știe lacrimi cum să stoarcă
și-n sânge ochii să ți-i ungă.
din unghii poate gheare chiar să-și crească
și colți din dinți-i.
iar în frunte coarne ar putea să-și pună
dacă ar fi nevoie.
nu,
poetul nu-i neapărat
înveșmântat în haine albe.
el poate gol să treacă
și-n hohote să râdă nebunește!
și, de-l lovești,
nu-ți va întoarce întotdeauna
obrazul.
nu,
nu e înger poetul!
ci rană - sângerândă mereu -
pe inima bolnavă a Lumii
și ochiul neadormit pe fruntea Ei,
nebănuitul ochi.