Tu,
pierdută,
îmi spuneai
că nu ești
în apele
tale.

Eu
simțeam
cum mi te scurgi
printre degete.

Obosisem
căutându-ne.

Hai să fiu ibric de alamă, am spus,
(deși încercam să scriu invers
nu știam o boabă turcește)
ți-a plăcut, era amară,
știai ca nu era prima
dar păreai fericită.

Te vedeam
citind viitorul
în ceașca pe care
o simțeam, cumva, a mea.