La moartea noastră, poate, sufletul migrează:
într-o furnică, poate;
într-un copac anume.
În vremea asta, trupul, printre viermi și sârme,
Încet ne putrezește, se preface-n iarbă,
în anonimul sânge,
în scheletul vieții,
ispășind păcatul,
uitatele-i trădări.