Privesc chipul iubitei mele
si vad franturi de fericire adunandu-se de pretutindeni
In buchete albe de liliac.
Si ma poarta zambetul ei
Prin oceane de stele mereu albastre, mereu calatoare,
Nici nu ma mai stiu rataci de atata drag cat poarta in priviri,
Si uit ca exist si ca am aripi,
Imi risipesc zborul fara putinta de oprire,
Caci, cum sa ma opresc cand la capat
Sufletul meu e asteptat atat de frumos de sufletul ei…