Eram astăzi la capăt de cerc
și îți șopteam rotund:

Să ne așezăm amândoi în cerc,
unul la un capăt
și celălalt oriunde.
Să ne prindem cu mâinile de toartele lui
și,
în tandem,
să-l desfacem,
să nu-l mai facem inel
sau orice altceva
ce s-ar putea rostogoli plin:
ceas, cer, gură, deplin.
Să îi lipim colțuri,
petec,
să îi punem piedică!
Și uite așa,
iubito,
nimic în lume nu va mai fi întreg.
Sau,
dacă vrei,
să îl iertăm.
Să îl luăm de căpăstru
și să-l pintenim
în jurul nostru.

Pan
23.05.2003