O, n-am crezut vreodata
sa aud plansul Poetului
care-si lacrimeaza
Intrebarile,
Pamantul,
Sperand,
Visand
sa-si imprime piciorul de vers
in lutul lumesc si arid.

O, n-am crezut vreodat
sa-mi aud
Propriile ecouri,
Propriile nebunii
din flautul celui insingurat,
celui ce-si sparge
cuburile de gheata
din nemultumirea formei,
de frica perfectiunii.

O, n-am crezut vreodata
sa-mi ascult
propriile rugaciuni
catre Tine
O, Doamne,
n-am vrut sa cred
ca Stigmatele mele
pot sa doara prin altii,
le-as fi sarutat picioarele,
le-as fi lins ranile
ca sa li se para mai usoara
Necesitatea Trecerii
in Absoluturi Absolute