când sarea din talgerul stâng
atârnă prea greu în balanță
deschid ochiul drept
și te-aștept
refăcând echilibrul
dintre dor și speranță

când ziua cea lungă
te-alungă
iar noaptea te cheamă
lăsând pe lună amprente
între coperțile lor transparente
scriu rânduri de carte
- viața mea înclinată-ntr-o parte

atunci, ascuns în torace,
între coajă de NU și sâmburi de DA,
miezul cuvintelor nerostite se coace