Imi urmaream visele atata vreme cat deabea de li se putea intrezari
din mereu obscurul meu salas, manseta putin ingalbenita.
Erau vise...

Acum te iubesc pe tine.
Tu ma tii de mana...ma lasi sa te tin inapoi...
Printesa mea ridicata din holograme de ruine
sunt al tau pe veci strigoi,

Pari venita de pe alta lume...cu alte ticuri, nu verbale, nu motorii, nu reflexive, autarhice de natura pseudo-mentala,
aproape juvenile, aproape reci, aproape fara nume,

nu mai pleci, nu mai pleci,
tu nu pleci niciodata singura afara din mintea mea,
ma iei cu tine,
mereu cu tine, ma furi...rupandu-ma de mine insumi...imposibila salvare...

imposibila recompensa...dau un regat pentru un suflet...
dedublata restituire...

esti...nu frumoasa, nu aici, nu deosebita, nu speciala,
nu menita mie, nu geniala,
esti...cat te iubesc pentru ca esti, cat te iubesc pentru ca ma iubesti...

literele de tu si literele de eu, mereu alaturate,
seara de seara,
atat de departate, atat de apropiate
mereu ultima pare pentru noi intaia oara...

Cat puteam sa urmaresc visele...

pentru ca de acolo de unde stateam eu la panda
cu inima si cu privirea-mi destrabalata si neasemuita flamanda,
ele treceau,
treceau intotdeauna la un pas prea mai incolo de tot cu ce as fi putut eu
a le atinge...

Perpetuua crima, perpetuu saritura de pe acoperisul lumii...in gol...
uite, ninge...
:)