nu stiai ca-l vei privi in fata
avea semnul ca poate canta
in acesta calatorie
nu stiai ca te urmeaza cineva
asteapta-i trecerile pana cand
un inger obosit isi va iubi risipa
iar daca simti un gol imagineaza-ti
un omoplat pe care tu ai fi fost aripa
si flageleaza-i umbra cu-ntrebari
tinind aproape biciul aducator de somn
sa nu-i opresti mirarea grabita a pupilei
el vede prima ploaie a florilor de corn
nu desluseste modul de a vorbi plutind
(de-aceasta ploaie noua doar o silaba-l tine
intr-un balans prin care nefiresc
infima-i greutate se prelungeste-n mine)
astfel urmam si drumul nu poate fi descris
exista doar un fulger cand umbra lui e plina
de parca toate semnele ar fi murit
si-n locul lor prea singur ma declina