Troienele sunt albe,cu pasi deja uitati.
Vin zugravi,in negru,insa nechemati.
Mai sunt,inca,culori de armonii curate,
intinse peste zambetele inca nefurate.

Luna trista in amurg bate frunza-n vant.
Nimicul are-n noapte zgomotul plapand.
Numai versul face timpul sa stagneze,
peste unele avantate si palide-anamneze.

O falnica statuie are chipul zambitor
si-mi face semne ca si eu am sa mor.
Noaptea stelele lucesc si dau sentinte,
care nu ne mai aduc marile dorinte.

Apar doua umbre prin nori alunecate.
Sunt scanteile cu visele amestecate.
Sa le primim cu o floare fara patimi,
nascuta in oceanul din roua de lacrimi.

O raza mai exista in haosul lumesc,
expusa in iubirea celor ce iubesc.
Ecoul rimelor doar pentru ei il strang
Aduc o rugaciune de bucurii si plang.