... si nu mai ramasese in urma
decat sentimentul ca sunt vinovat,
vinovat de uciderea unui gand nenascut inca
pe marginea petalelor de flori,
margini de abis si de visare
intre o senzatie sublima si una oarecare.

mai aveam o speranta in buzunar -
ca vom ajunge acolo unde ne-am propus,
la margini de albastru sideral
si de acolo chiar mai sus
pana spre infinitul ce azi nu-i
decat o lacrima in ochii Lui.

cineva ma urmareste de dupa o perdea,
de dupa un geam inchis,
de dupa o pleoapa ce zvacneste
de cate ori m-afund in vis
sperand si eu, visand si eu,
iubind, traind, murind mereu...