Se desprind din nepasarea
soarelui plapand de toamna
zboruri lungi de vrabii sure
cochetand cu departarea.

Suduie pe strazi o doamna,
vantul prinde sa le-njure,
greierii racnesc in iarba:
"Ceara lor de vrabii june!".

La fereastra unei case,
o pisica toarce-n voie,
vrabiile o s-o lase
doar pe ea sa mai viseze.

Respectabila matroana
n-are, insa, timp de vise,
se trezeste si pe data
catre vrabii ochii-ndreapta.

"Mai sa fie, cum s-o face,
cerul oare s-o desface,
ca atatea vrabii, frate,
n-am vazut in viata toata!

Sa-ntind laba si pesemne
ca s-a prinde una-n gheara".
Dar avara-ntinse doua
si ramase pe afara...

Vrabiile trec in graba,
pulbere lasand in urma,
doar o floare mai exclama:
"Inca-i toamna, inca-i toamna!"