Am lovit-o cu pumnul, cu fruntea, cu trupul
s-a spart in zig-zag si cioburile
zornaind au curs toate
de-a valma in noroi.

Indurerata, oglinda s-a stins tremurand
sangele ei luminos s-a prelins
ca un rau peste mainile mele
ostenite si reci.

Mereu am urat-o, sora a mea nechemata
scriindu-mi in ochi carari infundate
si ceruri rasturnate in mocirle
incleiate sub poduri.

De ea mereu m-am temut si de mine,
curata si aspra, pierduta in umbra
poruncilor sale, cioplind neintrerupt
statui cu orbitele goale.

In spasmul din urma s-a nascut prematur
in coltul din stanga al ramei
un pui argintiu scancind dupa lapte,
darul ei de adio.