Amândoi renăscusem din tenebre,
gâfâind într-o respirație greoaie.
Dintre oase și viscere fără piele pe ele,
dintre bale cleioase, fetide
Ne ridicasem, revenind la puritatea originii.

Ne-am reprivit lacomi de cunoaștere.
Ochii noștri desenau în gol,
contururi rămase în amintiri.
Celebram misterul nemișcării absolute,
Sub vraja acelei molcome respirări.

Ochii tăi ca niște sfere de otel,
Aruncau pe trupul meu reflexe palide și schimbătoare.
Mireasma de flori de nu-mă-uita a sânilor mei,
Te mângâia dornică să redescopere forme cunoscute.

Mințile noastre, altădată pline de deziluzii ,
Gustau cu patimă din dorinți arzătoare.
Acum știam că dacă îndoi o oglindă
Ne puteam pierde,
Ne puteam prăbuși iar în imaginar.