1
Cîndva roșie în obraji, vie-vie,
azi se ofilise moartea, lăsîndu-ne
de izbeliște,
după ce ne-a călărit pe deșelate
un întreg sezon de vînătoare,
un întreg sezon agricol,
o întreagă viață.
Amnezia, declinul macină acum
voioasele ei fapte de vitejie.
Se stinge fără să-i fi reușit mult
trîmbițata campanie de reeducare
a minunii,
de pedepsire a rebelilor;
se stinge fără să fi putut cuprinde
cu hulpavele-i cioturi
alunecoasele noastre trupuri
de lini.
Ca o imensă plantă carnivoră,
ca o hidoasă gura – leului,
de sus ne pîndește cerul.


2.
O curvă fardată strident
îți orchestrează ieșirea din scenă.
Înghesuită de haidamaci beți
prin camere ieftine de motel,
impudică, melancolia ta se sacrifică,
se vinde mulțimii întărîtate,
biciuite cu bere la halbă, numai
să scapi tu, numai să te salvezi,
necunoscutule, rătăcit prin
cartierul chinezesc numit
Craiovița – Nouă.
Înzăpezit în iarna cuvintelor,
aștepți mîntuirea.
Frigul, mai pur decît alcoolul de 87,
îți arde buzele.
Dacă ai săruta cu ele sfintele moaște
ale cuvîntului moarte,
sînt sigur că le-ai da viață,
făcîndu-le să salte vesele pe taraba
de vorbe în vînt a proorocului care
doarme printre sacii cu mere,
în Piața Centrală.
Paparudele sfîrșitului de mileniu
își potoleau setea invocînd seceta.

3
Ocupasem abuziv, fără forme legale,
un întreg palier de-ntuneric;
mă lăfăiam singur pe orizontul
săpat în trupul pofticios al himerei;
mă visam iar tînăr și ferice.
Cum îngerii se ascund în lumină,
eu mă ascunsesem în jilavul culcuș
al ratării.
Îmbrăcat în cartoane, în ambalaje,
hăituit ca un vînat de lux,
mă împrietenisem cu moartea,
protectoarea mea misterioasă.
Mă-nghesuiam de-acum, prinsesem
curaj; începusem să-mi dau coate
cu devoratorii de aurolac,
cu devoratorii de publicitate,
cu trepădușii, cu îngerii triști,
trași pe linie moartă.

Începusem și eu, în sfîrșit,
să trăiesc.