Mă închin
de cealalta parte zborului
ce-și lasă forma norilor și soarele
să aplece cerul,
lăsând în urmă, în semn de rămas bun,
stele menite să-și schimbe priviri
cu cei ce vor să se înalțe,
cu cei ce vor să mai rămână,
rugându-se cu toții
în seara asta
pentru locul în care
frământările își pierd din
farmecul de a trăi
cu nebuloasa smintiților din urmă,
spre locul în care sunetul de celular
răzbate ecou dar nu contează,
spre locul în care luminile orașului
se pierd în orizontul nimănui.
Este granița unde se termină forfota
și începe cerul sa tacă.