simt vântul obosit de atâta cer
chircindu-se pe pervaz.
îți cunosc șoaptele legănante între tăceri
așa cum cunosc fiecare înfrângere a mea.
atârna prăfoase și scumpe între noi
alte nopți alte emoții alte vini.
până și bezna aceasta se desface
între tărcoalele de fum
și de cuvinte ascunse între cearceafuri.
suntem numai eu și cu tine
în noaptea această de depărtări și absențe,
trecută pe tărâmul unui pat.
suntem numai noi doi,
și întunericul
căptușit
cu mici freamăte în descompunere…
cuvinte
rostite cu inima pură
ca a unui păianjen,
fire
atât de ușoare
incât să nu-ți lase nici o urmă
pe limbă,
în fiecare zi înc-o dată
netedă și șlefuită
ca a ta memorie, etern fecioară,
care
ca și apa și fumul
nu cunoște ranchiună,
nici iubire,
mereu inocentă
și mereu vinovată.