Încă mai păstrez ecoul chemării ce-o iubesc...
Pașii pe cărări pierduți acum îi regăsesc...
Lâng-o creangă de alun, suspendat, se pare,-a stat
Timpul cel atletic, dar de mine n-a uitat.

În îndepărtata zare privind, din nou străbat
Vechiul drum spre stele ce în minte mi-e gravat,
Fără să mai port în mine aceeași forță-n dor,
Freamăt și durere, dar mereu am să-l ador.

Poate ar fi fost cuvinte pe care nu le-am zis,
Poate ar fi fost dovezi pe care le-am omis,
Poate-au existat proverbe ce nu le-am memorat,
Poate-ar fi fost altfel, dar așa s-a întâmplat.