A fost odată –
Că, ştiți cum e,
De n-ar fi
Nu v-aş mai povesti –
A fost o fată
Care avea un tată
De soare
Şi fulgi de zăpadă.

Şi acest tată
Ar fi ținut oricând de cald
Unui suflet întristat
Şi ar fi luminat
În oricare ceas
Viața celui ce-i vedea
Zâmbetul cald
Venit din sufletu-i
De soare şi fulgi de zăpadă.

Dar într-o iarnă,
Într-o singură zi de iarnă,
Biata fată
S-a transformat
Într-un copil de lacrimi
Pe care
Tatăl de fulgi de zăpadă şi soare
Nu îl mai putea încălzi
Decât din cerul albastru,
Albastru şi senin
Ca ochii şi zâmbetul
Tatălui său.