Un pod venețian îmi strică armonia,
Gondole trec în șuierat de tren,
Aștept ca, din miros de apă, s-apară poezia,
Iar japonezii-mi cîntă un refren

Canalul taie lumea-n două
Și bărcile aproape se ciocnesc.
Pe-o parte-s vechi coloane,
Pe alta-s eu și lumea,
Să nu îmi fure geanta ma feresc

......................

Cafeaua s-a vărsat pe poezie
Și gândurile-n cap mi se-ncâlcesc.
Turiștii dorm pe scări și trenul nu mai pleacă,
Nici barca parcă nu mai vrea să treacă,
Iar bicicletele, de-atîta drum, bolesc