Pantofi negri, pantofi albi
Pantofii – refren al vieții mele
Pantofi cu riduri de nisip
Venind/plecând prin lume.

Zăpezi nenumărate cad împrejurul meu
Tăcând peste tăcere
Mi-e teamă să clintesc suferința din loc
Deși suntem vechi prietene
Am închis-o într-o scoică de nepăsare
Straturi groase de nisip se aștern peste pașii tăi
Tot mai groase.
Stau în centrul acestui cerc de nisip
Și dezleg hieroglife din inimi de pietre
Ce neclintit e nisipul
Doar vântul face valuri prin el
Doar vântul din când în când
Ce-am semănat aceea culeg
Vântule drag
Cum ai putea să te cununi
Ce sminteală!
Cu aerul sau cu frunzele
Mișcări nestatornice
În jurul axului
Vulnerabil și acesta
Al inimii.