Nu credeam că tocmai aripa
ne va despărți,
N-ai obosit să tot mergi pe jos, prietene?

Ceva, ca o presimțire, fâlfâie la geam…
O uitare, o moarte, o amintire…
Bezna a-nghițit stelele
Sau, poate, chiar am îmbătrânit
De-adevăratelea!

Adio podele, pereți, betoane strâmte,
“Nu vrei, iubito, să luăm primul tren
Spre nu se știe unde?”