Și ropot de ploi
Pe obrajii tăi
Se revarsă lin,
Pe al buzei plin
Și coboară-ncet
Pe nasul cochet.
Ș așa, curgând
Se prelinge-n gând,
Iar cerul albastru,
Din ochii-ți ca astru,
Se face furtună
Ca să-i cânte-n strună.
Toată-a ta faptură
Se face că tună,
Poate, poate, poate
Vântul n-a mai bate.