Și ninge iar, mult prea murdar, mult prea dement,
Soarele încet se-ascunde, mult prea pierdut,
Cu amintiri ucise, mult prea demult,
Și totul la mine privește, mult prea impertinent.
Nu sunt iertat de păcate, mult prea târziu,
Să zac în zăpadă condamnat, mult prea viu,
Peisajul este alb, mult prea complet,
Și tot încerc să mor, mult prea încet.
Zadarnic mă tot zbat sub fulgii grei
Ce lovesc – un glob pe umerii mei –
Un titan înfrânt, în genunchi doborât
Ce are curajul capul să-l ridice
Dar nu apucă nici măcar să strige
Sub ninsoarea ce-a căzut.