La steaua ce i-a răsărit
nu-i cale-atât de lungă,
chiar și poetu-i stingherit
și fața-i e prelungă.

Ar fi rămas pierdut în fum,
cu versurile-i proaste,
dar raza ei l-a scos acum
în drumurile noastre.

Talentul ce l-a chinuit
transpare în “fereastră”,
poemul său cu vers căznit
omoară floarea-n glastră.

Astfel, și-ntr-un poem beton,
cu scriere adâncă,
lumina stelei de carton
ne urmărește încă.